Cu deosebită bucurie și onoare, particip în aceste zile, în calitate de speaker invitat, la cel de-al 20-lea Congres al Federației Mondiale pentru Ultrasonografie în Medicină și Biologie (WFUMB 2025), desfășurat în Japonia.
Tema ediției din acest an este „Ultrasonografia pentru un sistem de sănătate sustenabil”, subliniind rolul esențial al imagisticii medicale în dezvoltarea unui sistem de sănătate eficient și adaptabil.
În cadrul Congresului WFUMB 2025, am susținut prezentarea intitulată „POCUS în patologia sânului”, inclusă în Sesiunea Specială „Ecografie PO-CUS”.
Cu entuziasm, voi împărtăși informațiile și experiențele acumulate colegilor mei endocrinologi, în cadrul celui de-al 33-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, ce va avea loc la Timișoara, în perioada 29 iunie – 2 iulie. Bineînțeles, voi transmite aceste cunoștințe și tinerilor medici interesați din echipa Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.




